Țin minte că prima dată când am auzit expresia “agile marketing”, deși am asociat-o rapid cu echivalentul ei din limba română, am ridicat cel puțin o sprânceană pentru că metodologia agile e folosită cu precădere în IT.
Însă se pare că a depășit de ceva timp granițele industriei în care a văzut lumina și a fost împrumutată cu succes atât în marketing cât și în dezvoltare personală, așa că putem discuta de agile marketing sau agile mindset.
Dar ce e agile marketing?
Agile marketing reprezintă un mijloc prin care poți concepe, comunica și livra valoare către un public țintă ale cărui preferințe și comportament se schimbă în permanență, iar dacă vrei să ai un business orientat către client azi, asta presupune să poți gândi și acționa rapid.
În materie de engagement, rezultatele bune care provin de la o serie de acțiuni gândite pe termen scurt tind să le depășească pe acelea care provin de la campaniile tradiționale, de lungă durată.
Las și o precizare, a nu se înțelege că renunțăm la planificarea campaniilor ci doar că poate e cazul să adoptăm câte ceva din metodologia agile în planificare și implementare. Dacă planificarea unei campanii sau lansarea unui produs durează prea mult s-ar putea ca ceea ce găsim în piață atunci când implementăm să nu mai corespundă cu planul nostru.
Și când folosim metodologia agile?
Deși fanii agile vor milita pentru utilizarea acestei metodologii în orice situație, realitatea impune însă o analiză atentă a fiecărei situații, a echipei implicate și a obiectivelor stabilite astfel încât să păstrăm un echilibru. Așadar, răspunsul este: depinde.
Hai să trecem în revistă și câteva elemente cheie în agile marketing:
1. Viziune strategică
Unde vreau să ajung peste 5 sau 10 ani? Viziunea pe care o ai despre afacerea ta se transpune în obiective anuale, trimestriale, lunare, săptămânale și chiar zilnice.
Pe scurt, pivotează între obiectivele pe termen lung și ajustează acolo unde e nevoie ca să identifici cea mai bună cale ca să-ți ajuți clienții. O strategie de marketing trebuie să fie flexibilă și adaptabilă.
2. Experimente
Marketingul agile are nevoie de strategii care au la bază și experimente de scurtă durată, testate și evaluate. Bucla se reia până se ajunge la rezultatele dorite căci agile în marketing înseamnă testare, evaluare și ajustare.
3. Decizii care se bazează pe rezultate aliniate cu obiectivele de business
Cheia aici e să alegem KPI (key performance indicators) potriviți pentru ceea ce ne-am propus și să facem evaluări periodice.
4. Proces rapid de luare a deciziilor
Pentru a funcționa marketingul agile are nevoie de o planificare și o implementare rapidă, care să conțină etape concrete, apoi evaluare și de la capăt.
Agile este în esență un mindset și un stil de lucru care necesită timp și efort pentru a funcționa. Nu se poate implementa peste noapte, dar poate fi testat cu succes pe proiecte mai mici sau în companii de dimensiuni reduse sau start-up-uri.
Beneficiile marketingului agile includ productivitatea crescută, transparența atât în interiorul afacerii cât și în exterior, în cadrul comunicării cu clienții și capacitate mai mare de a măsura rezultatele și de a evalua.
Marketingul tradițional a devenit cumva predictibil, secvențial și într-o oarecare măsură rigid, însă abordarea agile pare să aducă marketingului elementele necesare pentru a fi dinamic și rapid într-o piață care are aceleași caracteristici.